O carte rară nu este doar un obiect tipărit, ci o supraviețuire. O mărturie materială a unei epoci, a unui tipograf, a unui cititor, a unei biblioteci dispărute. În activitatea de curatoriat, „raritatea” nu înseamnă doar vechime, ci un ansamblu de criterii care transformă un volum într-o piesă de patrimoniu.
În selecția mea, o carte rară este definită prin:
• Ediția – primele tiraje, edițiile princeps, reeditările timpurii, tirajele mici.
• Proveniența – ex-libris-uri, semnături, dedicații, biblioteci private.
• Legătura – legături de epocă, jumătate‑piele, auriri manuale, cotor lucrat.
• Starea – integritatea volumului, calitatea hârtiei, păstrarea ilustrațiilor.
• Contextul – istoria editorială, circulația, importanța autorului.
În această categorie intră piese precum edițiile Gosselin ale lui Lamartine (1836–1839), volume cu ex-libris de colecționari interbelici, antologii teatrale franceze legate unitar sau lucrări tipărite în tiraje restrânse.
Aceste volume nu sunt doar de colecție, ci de referință. Ele definesc identitatea unui anticariat de elită și trasează linia fină dintre simpla posesie și adevărata cultură a cărții.
O carte rară este o întâlnire între timp, memorie și eleganță. Iar rolul curatorului este să o recunoască, să o protejeze și să o transmită mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu